Te iubesc pentru ca ma iubesti, acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru ca te iubesc, si nimic mai mult; te iubesc numai pentru ca te iubesc; aci incepe iubirea. Iti multumesc din suflet ca te iubesc: acesta e cantecul iubirii.
Omul indragostit nu zice: te iubesc pentru ca esti
oachesa; nici: te iubesc pentru ca esti buna.
Omul indragostit zice: te iubesc cu toate ca
esti oachesa, cu toate ca esti buna, si te-as iubi chiar daca ai fi blonda sau daca ai fi rea.
Poezia, zic unii, a falsificat iubirea.
Poezia a facut cantece, statui, versuri din
sentimentul simplu si firesc ce a fost
odinioara iubirea, a facut nebuni din oamenii care,
si altminterea, erau cam porniti spre nebunie,
a facut gurmanzi din oamenii care pana atunci
erau infometati.
Eu insa zic ca nu exista poet, muzician, pictor
sau sculptor mai mare ca un indragostit. Pentru ca artistul sa inteleaga poezia cea mare a suferintei trebuie mai intai sa fio fost indragostit. Nu poetii au facut iubirea, ci iubirea i-a facut pe poeti! Iar eu, care citesc bucuros in stele si-mi fac placere dintru a asterne pe hartie slova, pot sa jur ca in slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului instelat.
Cel ce priveste viata stelelor pricepe si
iubirea omeneasca!
Iubirea nu cunoaste cuvintele
credincios si necredincios.
Iubesti pe altul, va sa zica eu nu te iubesc:
acesta nu e cantecul iubirii.
Omul indragostit nu zice niciodata: m-ai inselat.
Iubirea nu-ti cere socoteala de sarutarile ce ai dat sau
nu ai dat altora. Iubirea nu-ti scormoneste trecutul si
nu-ti cerceteaza prezentul. Viitorul este nadejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nadejdea cea deznadajduita, mangaierea ce nemangaiata sunt balsamul ei, care e tot atat de dulce ca si suferinta, ca si iubirea.
Iubesti, suferi, traiesti: iata troita iubirii.
Sarutarile iti alina setea,
dar lacrimile iti trezesc in suflet doruri mari, istovitoare,
pe care nu ti le pot alina nici sarutarile.
Din ochi picura lacrimile, izvorul cel vesnic al iubirii;
din iubire picura cantecul, poezia, frumosul,
izvorul cel vesnic al lacrimilor.
O bobita de lacrimi, ce tremura sfioasa pe geana iubitei,
e o comoara mai mare si mai pretioasa
decat sarutarile si imbratisarile
tuturor femeilor din lume...
O vanitas, vanitatum vanitas! zice profetul.
Toate suferintele sunt desarte!
iti sopteste un glas dinlauntru.
Sarutarile, lacrimi, iubire:
toate sunt desertaciuni mari, nimicuri pline de durere...
Si totusi, pentru aceste nimicuri desarte, pentru aceste
desertaciuni nepatrunse as fi in stare acum sa-mi dau tot ce am mai scump pe lume, as fi in stare sa-mi dau chiar viata...
Nu stiu daca e bine ceea ce fac sau e rau,
dar simt ca, dintre toate desertaciunile lumesti,
am ales pe cea mai frumoasa, care e cea mai frumoasa,
fiindca e cea mai desarta din toate.
Liviu Rebreanu, pentru Fanny...
English
